RAO

  • „Asasinarea lui Kennedy. Sfârşitul Camelotului“ de Bill O’Reilly şi Martin Dugard

    Editura RAO vă aduce luna aceasta, cu ocazia Târgului internaţional Gaudeamus, un volum care încearcă să facă lumina într-unul dintre cele mai tenebroase episoade ale istoriei Americii şi ale întregii lumi în sec. XX. În 1963, puţini americani au înţeles cât de mult va fi schimbată ţara de asasinarea preşedintelui. Pe atunci, era greu să scrii istorie, mai ales din cauza planurilor politicienilor. În această carte, vom încerca să risipim ceaţa şi să prezentăm faptele. Din păcate, unele întâmplări nu sunt cunoscute încă. În povestirea noastră, eu şi Martin Dugard nu vom merge mai departe decât ne îngăduie probele. Nu…

  • „Calico Joe“ de John Grisham — luna aceasta la Editura RAO

    În vara lui 1973, Joe Castle era băiatul-minune al baseballului, cel mai bun jucător începător pe care l-a văzut cineva. Puştiul din Calico Rock, Arkansas, i-a uimit pe fanii echipei Cubs reuşind home run după home run, salutând politicos publicul pe măsur ce spulbera toate recordurile debutanţilor. Calico Joe a devenit curând idolul tuturor iubitorilor de baseball din America, inclusiv al lui Paul Tracy, fiul unui jucător puternic, dar petrecăreţ de la Mets. În ziua în care Warren Tracey îl întâlneşte în sfârşit pe Calico Joe, Paul Tracy se află în tribune, susţinându-şi idolul, dar şi pe tatăl său. Apoi Warren…

  • Editura RAO, reducere generală de 40%

    Editura RAO, prezenţă de neocolit pe piaţa românească de carte cu suspans, vine pentru săptămâna de dinaintea târgului de carte Gaudeamus (21-25 noiembrie) cu o ofertă atractivă: reducere generală de 40% şi transport gratuit pentru orice comandă care depăşeşte 40 de lei.

Posts navigation
css.php