Gaudeamus 2013

  • „Ozz“, al doilea roman al Ştefanei Cristina Czeller, apare la Gaudeamus 2013

    Căutarea magicianului din Oraşul de smarald de către Dorothy şi amicii săi a fost una dintre istoriile fascinante ale copilăriei mele. Devenind adult, mi s-a spus că-i cazul să mă mut în lumea „adevărată“, care a izgonit cu hotărâre fantezia. Eu însă am refuzat cu obstinaţie să rup cordonul ombilical care mă leagă de eroi sau magicieni, vampiri sau oameni de tinichea. Iar acum, le-am dăruit alte chipuri, în oraşul Ozz. Aşa s-a născut detectivul particular H. L. Simons, fiul unei prostituate de lux şi al unui vampir. Cine este el, dintre tovarăşii porniţi pe drumul galben de cărămizi, şi…

  • A apărut „Cântecul lui Susannah“ de Stephen King

    O carte a revelației, o cheie care dezleagă misterul TURNULUI ÎNTUNECAT și o poveste alertă, cu suspans de zile mari, Cântecul lui Susannah, volum nominalizat la Premiul Locus pentru cel mai bun roman fantasy, dezvăluie misiunea lui Roland. El și ka-tet-ul lui trebuie să depășească obstacole de tot felul spre a-și atinge țelul. Susannah Dean e posedată de un demon și ițele poveștii se încurcă. Roland îl trimite pe Jake să împiedice întâlnirea ei cu destinul, iar el ajunge în Maine în vara anului 1977. Gloanțele zboară prin aer și enigmele nu se termină niciodată. Nici măcar în următorul volum…

  • Evenimente marca Adenium la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2013

    În perioada 20-24 noiembrie 2013 va avea loc ediția a XX-a a Târgului Internațional GAUDEAMUS, ce se va desfășura în Pavilionul Central Romexpo. Editura Adenium își așteaptă prietenii cu oferte promoționale, noutăți editoriale, lansări de carte și alte surprize. Programul evenimentelor marca Adenium: Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, de la ora 14:30 Lansarea volumului Convorbiri cu Mircea Daneliuc, de Alexandru Petria. Alături de Mircea Daneliuc și Alexandru Petria vor lua cuvântul Liviu Antonesei, directorul editorial al Editurii Adenium, și jurnalistul Viorel Ilișoi. Duminică, 24 noiembrie 2013, de la ora 13:00 Lansarea volumelor câștigătoare ale Concursului de Debut „Editura Adenium dă viață manuscrisului tău!”, apărute în colecția…

  • Tritonic Books la Gaudeamus 2013

    Editura Tritonic are alocat standul cu numărul 17, parter. Miercuri 20.11 Ora 18.30 – colecția Comunicare Media /Corporațiile și societatea. Responsabilitatea socială corporativă între act voluntar și obligație, autor Camelia Crișan, participă autoarea, invitați Dumitru Borțun, Nicușor Dan, Mircea Geoană, Adrian Vasilescu, editor Bogdan Hrib. Joi 21.11 Ora 18.00 – colecția Comunicare Media, volumul Jurnalismul, o preocupare a elitei. Studii și cercetări de istorie a presei, coordonatori Răduț Bîlbîie, Florin Șperlea, Mihaela Teodor, invitat Ilie Rad, editor Bogdan Hrib. Ora 19.00 – volumul Portretul unui gând, autor Ovidiu Scridon, mini recital Silvan Stâncel – Ovidiu Scridon. Gazdă: Bogdan Hrib, editor. Vineri 22.11 Ora 17.30 – seria de autor / Alina…

  • Lansările Editurii Paladin la Târgului Internaţional Gaudeamus 2013

    Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 14.00, la standul Grupului Editorial Art, Editura Paladin lansează volumele Praf de stele (traducere de Antuza Genescu), Fundația (traducere de Mihai-Dan Pavelescu), ambele apărute în seria de autor Asimov, și Omul umbră, de Dashiel Hammett (traducere de Vali Florescu), publicat în colecția Noir Masters. Prezintă: Michael Haulică, coordonator al colecțiilor SF Masters și Fantasy Masters, Horia Nicola Ursu, coordonator al colecțiilor Noir Masters și Crime Masters. Invitatat special: scriitorul Oliviu Crâznic.    

  • Evenimentele editurilor Herg Benet şi Karth la Gaudeamus 2013

    Editurile Herg Benet, Karth şi Casa de Editură Max Blecher participă la ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus cu un stand comun, cu numărul 349, aflat la nivelul 7.70. Evenimentele Herg Benet şi Karth la Gaudeamus 2013: Vineri, 22 noiembrie: 17.30 – Lansarea volumului de povestiri Acluofobia. Zece povestiri macabre de A. R. Deleanu (Herg Benet, colecţia Cărţile Arven). 18.00 – Lansarea Nymphette_dark99 (ed. a 2-a) de Cristina Nemerovschi (Herg Benet, colecţia Cărţile Arven). 18.30 – Lansarea volumului 69 de poeme de dragoste de Leonard Ancuţa (Herg Benet). Sâmbătă, 23 noiembrie: 12.00 – Lansarea volumului de poezii Lumina ascunsă,…

  • Editura Nemira la Gaudeamus 2013

    În perioada 20 – 24 noiembrie, Editura Nemira participă la Târgul Gaudeamus. Ca în fiecare an, Nemira a pregătit cititorilor numeroase surprize, de la noutăţi editoriale la oferte promoţionale şi evenimente de lansare mult aşteptate. Astfel, cei care vor ajunge la standul Editurii Nemira vor putea alege cărţi din cele peste 700 de titluri pregătite, vor putea beneficia de reducerea generală de 25%, oferta 2+1 cadou şi de reducerea de 35% pentru pachetele cadou şi vor participa la două zile de evenimente alături de autori de excepţie. Sâmbătă – 23 noiembrie Ora 13:30 – Lansare album de artă „Nocturne” de George Banu. Vor vorbi : George Banu, critic de teatru,…

  • Evenimentele Editurilor Polirom şi Cartea românească la Gaudeamus 2013

    Editurile Polirom şi Cartea Românească vor fi prezente la această ediţie Gaudeamus 2013 cu peste 1000 de titluri, cu reduceri de preţ, oferte speciale şi pachete promoţionale accesibile publicului larg. Nelipsite vor fi cărţile la preţul de 10 lei, dar şi reducerea de 20% pentru volumele prezente la stand. Mai jos găsiţi programul de evenimente al editurilor la ediţia din acest an a Tîrgului Internaţional de Carte Gaudeamus. Toate evenimentele vor avea loc la standul Editurilor Polirom şi Cartea Românească (parter, Complexul Romexpo). Evenimentele care nu vor avea loc la standul editurilor au precizat locul desfăşurării. Vă aşteptăm! Miercuri, 20…

  • „Asasinarea lui Kennedy. Sfârşitul Camelotului“ de Bill O’Reilly şi Martin Dugard

    Editura RAO vă aduce luna aceasta, cu ocazia Târgului internaţional Gaudeamus, un volum care încearcă să facă lumina într-unul dintre cele mai tenebroase episoade ale istoriei Americii şi ale întregii lumi în sec. XX. În 1963, puţini americani au înţeles cât de mult va fi schimbată ţara de asasinarea preşedintelui. Pe atunci, era greu să scrii istorie, mai ales din cauza planurilor politicienilor. În această carte, vom încerca să risipim ceaţa şi să prezentăm faptele. Din păcate, unele întâmplări nu sunt cunoscute încă. În povestirea noastră, eu şi Martin Dugard nu vom merge mai departe decât ne îngăduie probele. Nu…

  • Prezenţa Editurii Paralela 45 la Târgul Internaţional Gaudeamus 2013

    Toate lansările Editurii Paralela 45 la această ediție a Salonului internațional de carte Gaudeamus vor avea loc în standul editurii (Pavilion Central, Romexpo). JOI, 21 NOIEMBRIE Ora 16.30 Prinţesă şi cerşetoare, de Delphine de Vigan, colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă Invitați: Simona Popescu, Ianina Marinescu Ora 17.30 Cum să fii explorator al lumii în care trăieşti. Un muzeu de artă viu la purtător, de Keri Smith, colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă Invitați: Simona Popescu, Ianina Marinescu Ora 18.00 Matematica de excelență, Clasele 5-12, 8 volume, colectiv coordonat de prof.univ.dr.Radu Gologan, Colectia Mate 2000 EXCELENȚĂ Invitați: academician Solomon Marcus, prof.univ.dr. Radu Gologan, Călin Vlasie Ora 18.30 Viaţa…

  • Programul lansărilor Editurii Curtea Veche la Gaudeamus 2013

    Între 20 și 24 noiembrie 2013, vă așteptăm cu drag la o nouă ediție a Târgului Internațional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, ce se va desfășura în Pavilionul Central al Centrul Expozițional Romexpo București. Târgul se va desfăşura sub semnul a două numere “rotunde”: 85 – ani care au trecut de la prima transmisiune a Radio România (1 noiembrie 1928) şi 20 – ediţii la care ajunge Târgul Internaţional GAUDEAMUS în acest an. Mai jos, câteva dintre surprizele pe care le pregătim: VINERI; 22 NOIEMBRIE 2013: 11.00-20.00 – BLACK FRIDAY LA CURTEA VECHE Ziua reducerilor la standul editurii Curtea Veche. Prețuri cu între…

  • „Calico Joe“ de John Grisham — luna aceasta la Editura RAO

    În vara lui 1973, Joe Castle era băiatul-minune al baseballului, cel mai bun jucător începător pe care l-a văzut cineva. Puştiul din Calico Rock, Arkansas, i-a uimit pe fanii echipei Cubs reuşind home run după home run, salutând politicos publicul pe măsur ce spulbera toate recordurile debutanţilor. Calico Joe a devenit curând idolul tuturor iubitorilor de baseball din America, inclusiv al lui Paul Tracy, fiul unui jucător puternic, dar petrecăreţ de la Mets. În ziua în care Warren Tracey îl întâlneşte în sfârşit pe Calico Joe, Paul Tracy se află în tribune, susţinându-şi idolul, dar şi pe tatăl său. Apoi Warren…

  • „Autobiografia“ Agathei Christie, din luna noiembrie la editura RAO

    Publicată în 1977, la un an de la moartea autoarei, Autobiografia este povestea fascinantă a vieţii ei personale, din fragedă copilărie, trecând prin cele două mariaje ale ei şi două războaie mondiale şi a experienţelor ei de scriitoare şi de participantă la expediţiile arheologice ale celui de-al doilea soţ, Max Mallowan.Cartea este la fel de captivantă şi bine scrisă ca oricare dintre romanele ei. Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan (născută Miller; 15 septembrie 1890–12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a scris romane poliţiste, nuvele şi piese de teatru. Celebră mai ales pentru cele 80 de romane poliţiste, în principal pentru…

  • Nou în colecţia Fiction Connection: „Pe viaţă“ de Liza Marklund

    Cel mai recent roman al seriei Annika Bengtzon spune o poveste complexă şi fascinantă despre manipulare şi erori judiciare. Soţul, mort. Băieţelul, dispărut. Iar ea, principalul suspect. Nina Hoffman este poliţista aflată cel mai aproape de clădirea elegantă din Stockholm unde se aud focuri de armă. Intervine prompt pentru a-l găsi pe poliţistul David Lindhom împuşcat în patul său. Julia, soţia lui David, e în stare de şoc. Tot ce poate spune este că o femeie i-a răpit băiatul. Când toate dovezile arată spre Julia ca fiind principala suspectă, intră în scenă reportera Annika Bengzton. Cu cât ancheta avansează, cu…

  • Programul lansărilor Editurii Litera la Gaudeamus 2013

    Editura Litera îşi aşteaptă cititorii pe toată durata târgului internaţional de carte Gaudeamus 2013 cu o ofertă bogată de cărţi dintr-o mulţime de domenii, dar mai ales la lansările pregătite cu această ocazie şi la lecturile publice, zilnice, din cartea de povestiri Prea multă fericire a laureatei premiului Nobel pentru literatură din acest an Alice Munro. Joi  (21 noiembrie) Ora 17:00 Regele Mihai. Album istoric realizat de Diana Mandache Invitaţi: Diana Mandache, Neagu Djuvara, Ion Caramitru, Adrian Cioroianu Istoricul Diana Mandache a inclus în acest album o selecţie amplă de fotografii şi documente care conturează un inedit şi dinamic portret al…

Posts navigation
css.php