San-Antonio în România

Oferite de Editura Univers, romanele din seria San-Antonio vor putea fi găsite la chioşcurile de ziare, împreună cu ziarul Libertatea, începând de luni, 10 februarie

Atenţiune, naţiune! Coţcarii, borfaşii, bandiţii şi negustorii de crime nu mai au nicio şansă. Comisarul San-Antonio se întoarce în România! Cât despre voi, amici de poante şi scamatorii, bucuraţi-vă! Comisarul San-Antonio is back. Pentru că aşa îi stă bine unui agent care se respectă.

Cine e San-Antonio? Nu e doar un pseudonim sau un personaj care a făcut furori. E un adevărat fenomen care a cuprins Franţa şi lumea întreagă. Frédéric Dard i-a dat frâu liber în 1949 şi, de atunci, şarmantul comisar nu s-a oprit până nu şi-a strigat aventurile în 175 de romane, care au dat pe spate peste 200 de milioane de cititori. Şi aşa, orice fel de cititori. Filologi, filosofi şi sociologi şi-au prins urechile în limbajul de o subtilitate rar întâlnită şi s-au pus pe scris studii şi doctorate.



Cum nu sunt mai prejos, şi cititorii români s-au bucurat de isprăvile ştrengarului şi au râs cu subînţeles atunci când el le făcea din ochi să prindă poanta. Mai întâi înainte de ’89, când era o aventură procuratul şi cititul per se, pentru că  limba dezlegată şi umorul cu manta nu erau, se-nţelege, în planul propăşirii luminate. Dar mai pe sub mână sau ţinut de şase, San-Antonio era şi atunci un nume de cod pentru connaisseuri. În anii ’90, când pudibonderiile au fost lăsate deoparte, San-Antonio a devenit un must al cititorului lipsit de prejudecăţi.

Frédéric Dard, San-Antonio, spuneţi-i cum vreţi (că doar şi permisul său de şofer îl recomandă cu ambele nume), este o figură! Prin ’93, când deja cam toată suflarea îi ştia de frică (să nu moare de râs, nu altceva), Pierre Assouline, om fin, îi ia frumos un interviu exact pentru Lire. Ton serios, întrebări punctuale, când, deodată, ce să răspundă pişicherul de San-A? Că dintre toate regretele de pe lumea asta, cel mai mare e taman ăsta, după cum urmează: „Cel mai mult îmi pare rău de un lucru, că va fi prea tîrziu să mă folosesc de moartea mea pentru a scrie o carte. Mă voi desfăta singur cu această emoţie, dar nu voi mai avea timpul să o transpun în scris… Păcat….!”. Mai poţi spune ceva? Nimic. Iei cartea în mână şi-i dai înainte cu cititul.

Or fi unii cititori, cu glezna prea subţire şi nasul prea fin, care ar putea să-i intenteze lui San-Antonio procese de vulgaritate. Nimic mai greşit! Vulgaritate nici pe departe; pornografie, se prea poate! Dar nu oricum, ci o „lucrare înaltă”, de la Rabelais citire. Că nu e la îndemâna oricui să întoarcă din coadă cuvintele şi să le creeze subtilităţi nebănuite. Ca să fie sigur că e înţeles în această chestiune, într-un interviu din Lire cu Pierre Assouline, San-Antonio însuşi explică: „Satisfacţia de a scrie astfel nu are nimic bolnăvicios. Ba uneori mă consider chiar prea firesc”. Prea firesc, pentru că nu ai nevoie de cuvinte triviale ca să fii vulgar. Atitudinea e de ajuns. Or fi unii cititori, cu glezna prea subţire şi nasul prea fin, care ar putea să-i intenteze lui San-Antonio procese de vulgaritate. Nimic mai greşit! Vulgaritate nici pe departe; pornografie, se prea poate! Dar nu oricum, ci o „lucrare înaltă”, de la Rabelais citire. Că nu e la îndemâna oricui să întoarcă din coadă cuvintele şi să le creeze subtilităţi nebănuite. Ca să fie sigur că e înţeles în această chestiune, într-un interviu din Lire cu Pierre Assouline, San-Antonio însuşi explică: „Satisfacţia de a scrie astfel nu are nimic bolnăvicios. Ba uneori mă consider chiar prea firesc”. Prea firesc, pentru că nu ai nevoie de cuvinte triviale ca să fii vulgar. Atitudinea e de ajuns.

Pe lângă cele peste 170 de romane în care jocurile le face San-Antonio,  Frédéric Dard a scris şi multe alte cărţi semnate cu numele primit când încă nu ştia să ţină un stilou în mână. Unii spun că astea ar fi mai bune, dar se pare că nu prea ştiu ei mare lucru. O spune chiar Dard însuşi, într-un interviu cu Pierre Assouline, unde se jură că poveştile cu San-Antonio „sunt tare greu de făcut”. De ce, s-ar întreba un curios. Păi e simplu: pentru că ele conţin totul. „Toată fiinţa mea se află aici. Emoţiile, femeile, tandreţea, un simţământ de fraternitate, umilirea pe care mi-o provoacă rasismul, indignarea care rezidă”. Şi cu aşa mărturisire, nu putem decât să-l credem pe cuvânt.

După o pauză de 20 de ani, maestrul subtilităţilor, este din nou în România.

Începând de luni, 10 februarie, romanele din seria San-Antonio vor putea fi găsite la chioşcurile de ziare, împreună cu ziarul Libertatea. Bandiţi şi negustori de crime, feriţi-vă! Voi, fini cititori şi ştrengari, îndrăzniţi!

Acest articol a fost citi până acum de 872 ori.