Romanul „Ultima fotografie“ de Bogdan Hrib — anunţat aici de autorul însuşi

Prietenul şi colaboratorul nostru Bogdan Hrib ne transmite următorul mesaj:
(Redacţia Revistei de suspans îl felicită şi îi urează cititori buluc!)

Acesta nu e un comunicat de presă!

E doar un anunţ.

Apare ULTIMA FOTOGRAFIE

Lansare la Gaudeamus.

Vineri 23 noiembrie ora 18

Standul Polirom – Cartea Românească

Vor prezenta Alex Ştefănescu şi Michael Haulică

Dragi prieteni cititori,

Apare un nou roman semnat de mine. De această dată nu avem nici crime oribile, nici anchetatori dibaci, nici spioni, doar un pic de dragoste, femei frumoase, fotografi şi jurnalişti, poveşti rupte din viaţă, un fel de 1001 de nopţi adaptată pentru 2012…

 O călătorie incredibilă,

O întâlnire improbabilă,

O iubire imposibilă.

Ce faci când peste câteva săptămâni împlineşti 50 de ani, nu mai ai nimic de pierdut şi nu mai crezi în nimic? O călătorie lungă pe o navă de croazieră, înconjurat de lux şi de necunoscuţi, poate fi o soluţie?

Alexandru Zaharia, fost fotoreporter şi fost proprietar de agenţie de publicitate, crede că da. Crede că se poate pierde printre cei 2000 de pasageri, că îşi poate căuta salvarea în anonimat şi în singurătate… Greşeşte.

Diana lucrează pe vas şi i-a fost colegă în clasa a doua primară. Năvăleşte în viaţa lui cu toate amintirile ei, cu toate înfrângerile şi cu toate frustrările. Ca într-un remake al celor 1001 de nopţi cei doi încearcă să scape de amintirile neplăcute. Dar amintirile lor sunt puternice, sunt dureroase şi pot fi fatale. Zi după zi, poveştile celor doi, nu duc spre o iubire salvatoare, ci doar spre o nouă exacerbare a lipsei de motivaţie, de speranţă, duc spre deznădejde…

Alex Zaharia are o listă cu 50 de cuvinte; 50 ca cei 50 de ani pe care îi va împlini curând. Fiecare dintre aceste cuvinte ascunde o poveste. A lui sau a ei. 50 de poveşti în 50 de capitole.

Nici apariţia tinerei Caja, nici căpitanul, nici oceanul sau porturile Africii nu pot amâna inevitabilul şi nu pot schimba destinele lor.

Mulţumiri

Acest roman ar trebui să fie un omagiu adus fotografiei şi fotografilor.

Tatăl meu mi-a pus aparatul în mână, mama mea m-a susţinut, prietenii mei mi-au cerut pozele, le-au cumpărat şi le-au păstrat, probabil; colegii din presă şi maeştrii cei mari şi vechi din Asociaţia Artiştilor Fotografi m-au încurajat şi m-au învăţat, copilul meu şi soţia mea fotografiază şi ei cu o savonieră digitală, cu un telefon sau, din când în când, reuşesc să pună mâna pe bătrânul şi uriaşul meu aparat. Am păstrat fotografia doar ca o firavă şi timidă pasiune de vacanţă şi timp liber; din nefericire, câteodată, şi nu rar, sufăr din cauza asta…

Vă aştept pe toţi cu toată căldura.

Bogdan Hrib, 8 noiembrie 2012

Acest articol a fost citi până acum de 476 ori.