„Richter 8.9” de Andrei Călăraş la Clubul de lectură Nemira

Pentru prima dată, cartea pusă în dezbatere aparţine unui scriitor român

Luni, 25 noiembrie, la ora 19.00, în mansarda Librăriei Cărtureşti Verona va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Nemira. Pentru prima dată, cartea ce va sta la baza discuţiilor este cea a unui scriitor român, Andrei Călăraş, cu volumul Richter 8.9.

Ediţia lunii octombrie a propus cititorilor o trecere de la literatura SF & Fantasy la literatură poliţistă, volumul Doamna din lac de Raymond Chandler marcând acest moment. Şirul romanelor de literatură de suspans continuă, de această dată cu un scriitor român, Andrei Călăraş. Cititorii vor avea ocazia de a dezbate subiectul cărţii chiar în prezenţa celui care a creat povestea din spatele romanului Richter 8.9, mai mult decât un roman de suspans, „un roman cu oameni şi despre oameni“. (Revista Suspans.ro)

Cea de-a doua lucrare de ficţiune semnată de Andrei Călăraş, Richter 8.9, (în 2010 a debutat cu volumul Ziua a 7-a) propune cititorilor o întâlnire cu personajul Alexandru Don şi cu lumea misterioasă în care acesta intră fără voia sa. Cititorii călătoresc alături de Alexandru Don la Paris, Bucureşti, Viena sau Cairo într-o căutare plină de neprevăzut a unui obiect capabil să schimbe lumea. Dincolo de ac’iunea specifică unui roman de suspans, cititorii vor avea ocazia de a descoperi un artist prins între o iubire pierdută, ratare şi trăiri interioase intense.

De ce ar trebui citit Richter 8.9? Pentru că este un roman de literatură de suspans scris de către un autor român. Pentru că Andrei Călăraş „are o scriitură politicoasă, fără excese, fără a vrea să frapeze. Nu te lasă fără explicații științifice, dar te avertizează cînd trece în tabăra conspirațiilor sau a speculațiilor” (George Hari Popescu). Pentru că „Richter 8.9” este o ficţiune istorică, în care se îmbină scenarii din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial cu informaţii de la începutul erei noastre şi o imaginaţie foarte bine ţinută în frâu“ (Constantin Piştea). Pentru că este scris la persoana I. Pentru că finalul estre „cutremurător”.

„…Sfatul meu către tine, rugămintea mea, este să abandonezi căutarea asta prostească. Uită tot ce ai auzit sau văzut. Viața e mult prea prețioasă ca să ți-o riști în acest joc periculos. Nu știi cu cine ai de-a face. Sunt peste tot, mai puternici decât orice îți imaginezi. Ascultă-mă! Lasă totul baltă, ascunde-te într-o gaură de șarpe și roagă-te să te uite. Deși mi-e teamă că e deja prea târziu.“ (fragment din Richter 8.9)

Cei care vor să participe în Clubul de Lectură Nemira din 25 noiembrie se pot înscrie accesând următorul link. Pentru informaţii legate de întâlnirile cititorilor, cărţile puse în discuţie în fiecare lună şi nu numai, vă așteptăm pe pagina de Facebook a Clubului de lectură Nemira

Poveştile sunt cu atât mai frumoase, cu cât ai pe cineva cu care să le împărtășești. Clubul de lectură Nemira este locul unde începe călătoria spre lumea fascinantă a cărţilor bune.

Biroul de presă al Editurii Nemira


Revista de suspans a găzduit un interviu în exclusivitate cu autorul şi o recenzie a romanului, numindu-l „un thriller românesc de calibru“.

Acest articol a fost citi până acum de 299 ori.