Pentru prima dată în limba română, „În munţii nebuniei“ de H.P. Lovecraft

În traducerea lui Mircea Pricăjan, acest microroman apare în colecţia Millennium Novella a editurii Millennium Books

O expediţie ştiinţifică în Antarctica, într-o epocă în care vastul continent de la Polul Sud era la fel de misterios precum faţa ascunsă a Lunii. Un lanţ muntos mai înalt decît Himalaya, pe care exploratorii plănuiesc să-l traverseze. Şi, dincolo de munţi, un coşmar mai vechi decît însăşi lumea, care e pe cale să se dezlănţuie…

Acesta e, pe scurt, subiectul micului roman În munţii nebuniei de H. P. Lovecraft, cea mai lungă scriere publicată vreodată de autorul din Providence, care apare acum pentru întîia oară în româneşte, în traducerea lui Mircea Pricăjan. Publicat iniţial în paginile revistei Astounding Stories, în 1935-1936, romanul este unul dintre segmentele esenţiale ale universului ficţional imaginat de Lovecraft, aşa-numita mitologie Cthulhu.

În munţii nebuniei este cea de-a cincea apariţie din seria Millennium Novella, în care au apărut pînă acum volume semnate de Sebastian Corn, Kelley Eskridge, Ioana Vişan şi Michael K. Iwoleit. Ilustraţia copertei este semnată de Alyn Tran.

H.P. LovecraftÎn munţii nebuniei | 272 pagini | paperback | ISBN 9786068113845 | seria Millennium Novella | Millennium Books

Howard Phillips Lovecraft s-a născut la 20 august 1890 în Providence, Rhode Island. La vîrsta de 2 ani recita poezii, iar la 6 ani deja scria. Bunicul său l-a încurajat să citească şi i-a stîrnit interesul pentru lucruri ciudate și stranii, spunîndu-i povești gotice originale. Deşi scria de mic proză, debutul într-o publicaţie profesionistă se produce abia în 1922, cu „Herbert West, Reanimator”, apărută în revista Home Brew, ediţia februarie-iulie. Tot în această perioadă a început să își construiască imensa sa rețea de corespondenți; scrisorile sale lungi, detailate, impregnate de stilul său aparte, vor face din el unul dintre cei mai mari autori de corespondență ai secolului XX. Printre corespondenții săi s-au numărat Forrest J. Ackerman, Robert Bloch și Robert E. Howard. După o căsnicie ratată şi o scurtă perioadă trăită la New York, revine în oraşul natal. Perioada întoarcerii în Providence, ultima decadă a vieții sale, a fost cea mai prolifică perioadă de creație. Atunci a scris cea mai mare parte din proza sa scurtă, în bună măsură circumscrisă Mitului Cthulhu, dar și lucrări mai lungi precum The Case of Charles Dexter Ward și At the Mountain of Madness. În ciuda prolificităţii sale, a trăit mare parte din viaţă în condiţii precare. Sinuciderea prietenului său Robert E. Howard l-a afectat enorm. În 1936 i s-a pus diagnosticul de cancer la colon și malnutriție. Ultimul an din viață l-a trăit chinuit de dureri cumplite; a încetat din viaţă la 15 martie 1937.


Volumul va fi disponibil începînd de vineri, 22 noiembrie, atît pentru comenzi online, cît şi pentru cei care vor trece pe la tîrgul de carte Gaudeamus, unde ultimele noutăţi de la Millennium vor putea fi achiziţionate la standul Herg Benet (nr.349, nivelul 7.00) şi la standul Tritonic (nr.17, nivelul 0.00).

Acest articol a fost citi până acum de 676 ori.