Lansarea volumului #kazim (contemporani cu primăvara arabă), de Andrei Zbîrnea

Agenţia Culturală AdLittera, Editura Herg Benet şi Clubul Bazaar vă invită marţi, 28 octombrie, la un eveniment literar de excepţie: lansarea volumului de poezie #kazim (contemporani cu primăvara arabă), semnat de Andrei Zbîrnea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19, în Club Bazaar, din Strada Covaci, nr. 10, Bucureşti (www.thebazaar.ro).

Vor vorbi despre volum: scriitoarea Ioana Nicolaie, Andreea Banciu şi Silvia Dumitrache, jurnaliste.

Moderatorul evenimentului va fi criticul literar şi scriitorul Felix Nicolau.

„Una din temele obsesive ale lui Andrei Zbîrnea este continua destructurare interioară, pulverizarea în internet, în reţele de socializare, în jocuri pe computer. ásha şi kazim, cele două personaje care vertebrează volumul, sunt eroii unei lumi pixelate, inconsistente, în care nu mai există o singură realitate, ci mai multe, intricate în marele corp al iluziei. Într-una totul e impregnat de ceţurile lui Antonioni, în alta poţi ghici tânjirea după miracol din Călăuza lui Tarkovski, în alta sunt fluxurile de ştiri ale lumii actuale, în alta demonstraţiile din Piaţa Taksim comunică subteran cu atentatele lui Breivik. Andrei Zbîrnea scrie despre convulsiile din real life, precum si despre acelea din second life, decupând cu precizie cuvinte şi texturi, scoţând fluturi din scalpuri şi performând fără efort pe trapezele culturii înalte.” (Ioana Nicolaie)

Poeziile lui Andrei Zbîrnea sunt un portal care duce într-o lume a atacurilor de panică, a şocurilor anafilactice sufleteşti şi, până la urmă, a celei mai pure frici. Dihaniile care ne pasc dintre rânduri suntem chiar noi, cei care ne punem piedici singuri, cei care ne aflăm „la un bemol distanţă de pierderea lucidităţii“. Cele două personaje, Ásha şi Kazim, puternic ancorate în timpul aproape prezent, frământat, al unor războaie, al unor lupte de stradă, sunt două pretexte care îi permit poetului să fie el însuşi în interiorul poveştilor despre ceilalţi. Imaginile poetice se construiesc prin asocieri brutale, proaspete, aerul aproape miroase a praf de puşcă şi a dragoste, a focuri de armă într-un câmp de maci. Dincolo de versuri, Andrei rămâne un soi de terorist poetic, sentimental, care împarte temător cadavre de hârtie în stânga şi în dreapta, pe fundalul unei muzici venite din alte lumi.” (Lavinia Bălulescu)

Mai mult despre volum puteţi citi aici: http://www.hergbenet.ro/carte/kazim-contemporani-cu-primavara-araba-andrei-zbirnea

Andrei Zbîrnea (n.1986) este absolvent al Masterului de Probaţiune din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti). Este redactor-şef al revistei culturale SemneBune.ro şi manager de proiect al concursului de debut literar Incubatorul de Condeie (IDC). Publică în 2011 volumul de poeme Rock în Praga, la Editura Herg Benet.Poeziile sale au apărut în revistele literare Zona Nouă, Tiuk!, Conta, Zona Literară, Tribuna şi Timpul. Partenerii evenimentului: SemneBune, Sport Total FM, Bookaholic, Agenţia de Carte, Societate şi Cultură, Unde să-mi beau cafeaua?!, FDL, Radio Vocativ, EgoPHobia, Tiuk!, Revista de Suspans.

Acest articol a fost citi până acum de 1133 ori.