Lansarea unei noi edituri dedicate exclusiv literaturii mystery&thriller

CRIME SCENE PRESS beneficiază de girul celui mai important scriitor român de noir, George ARION

Pe piaţa de carte apare un nou jucător, CRIME SCENE PRESS, singura editură din ţară al cărei program este dedicat în exclusivitate literaturii mystery&thriller.

Printr-o selecţie riguroasă a titlurilor ce urmează să fie publicate, girată de către GEORGE ARION, cel mai bun scriitor de suspans din România, noul proiect urmăreşte promovarea genului în rândul cititorilor, arătând faptul că mystery&thriller este, de multe ori, o expresie literară la fel de valoroasă ca oricare alta. Astfel, urmează să fie publicaţi atât autori români, cât şi străini, clasici, dar şi contemporani, care reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spaţiul cultural din care provin. Totodată, editura va urmări cu atenţie descoperirea unor talente scriitoriceşti dornice de afirmare în acest gen.

Evenimentul de lansare a CRIME SCENE PRESS – organizat sub auspiciile Romanian Crime Writers Club – va avea loc miercuri, 26 februarie, la Godot Café-Teatru din Capitală (strada Blănari nr. 14), ora 17,30.

În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate primele trei romane apărute la CRIME SCENE PRESS: „Crimă la Torino” de Stelian Ţurlea, „Insula cărţilor” de George Arion şi „Primejdii în regat” de Alain Berenboom, cărţi aparţinând unor scriitori din aceeaşi generaţie. Volumele vor fi prezentate de către criticii literari Alex. Ştefănescu şi Daniel-Cristea Enache. Lista invitaţilor este completată de traducătoarea Ileana Cantuniari.

*

Crimă la Torino de Stelian Ţurlea

Pentru un premiu uriaş, trei scriitori români sunt invitaţi de un nabab român din Torino să scrie, vreme de o săptămână, izolaţi într-o vilă din oraşul italian, câte un roman prin care să soluţioneze o crimă veche petrecută la faţa locului, căreia poliţia nu i-a dat de cap. Există însă indivizi care nu vor să se afle adevărul, pentru că încă mai profită de pe urma acelei crime şi se străduie să-i împiedice pe scriitori să creeze, doi bărbaţi şi o femeie, de vârste şi experienţe de viaţă diferite. Cei trei ajung să se urască. Primul roman în care interlopii români din Italia se comportă întocmai ca Mafia italiană.

Insula cărţilor de George Arion

Un bibliotecar pensionar trăieşte într-un oraş în care sunt tot mai vizibile semnele dezinteresului faţă de literatură: bibliotecile sunt tot mai puţin frecventate, anticariatele şi editurile dau faliment, cărţile zac nevândute în librării sau sunt puse pe foc, altele sunt folosite de către tineri pentru un joc barbar. Acest mare pasionat de lectură primeşte o şi mai groaznică lovitură: familia îi vinde pe ascuns miile de volume pe care le strânsese de-o viaţă.Dar soarta îi scoate în cale un miliardar care posedă o bibliotecă uriaşă pe o insulă. Acesta îi propune să-i ordoneze şi să-i înregistreze volumele aflate acolo.
Bibliotecarul acceptă bucuros oferta, dar popasul pe insula misterioasă îi dezvăluie un adevăr cutremurător: în acel loc s-a comis o crimă.

Primejdii în regat de Alain Berenboom

Un funcţionar din administraţia belgiană dispare de-acasă. Mama şi sora lui îl angajează pe Michel Van Loo, un detectiv lipsit de experienţă, să-i dea de urmă. Un caz care iniţial pare simplu devine extrem de complex, pe măsură ce detectivul înaintează cu cercetările sale, stârnind un viespar nebănuit la început. Contextul în care se desfăşoară investigaţiile este extrem de complicat. Acţiunea se petrece în 1947, în Bruxelles.

Acest articol a fost citi până acum de 757 ori.