Lansare la Cafe Verona: „Fata tatei şi mama fetei“ de Sanda Budiş

Miercuri, 19 decembrie, de la ora 18.00, la Café Verona (Str. Arthur Verona 13-15) din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de memorii Fata tatei şi mama fetei. Istoria unei vieţi între Romania şi Elveţia, semnat de Sanda Budiş şi apărut recent la Editura Polirom.

Alături de autoare, vor lua cuvîntul: Sandra Pralong, Elisabeta Lăsconi, Dan C. Mihailescu şi Florin Diaconu.

Apărut şi în ediţie digitală, din volumul Fata tatei şi mama fetei nu lipsesc detaliile picante şi istoriile interesante, uneori pline de umor, în care apar personalităţi din România sau membri marcanţi ai exilului românesc.

O carte de memorii, construită din decupaje cu momentele şi întîmplările semnificative din viaţa arhitectei Sanda Budiş, dar şi a familiei sale, de la tatăl Alexandru Budiş, general în armata română, la fiica Sandra Pralong, cu o remarcabilă carieră jurnalistică în Statele Unite şi o implicare activă în România de după decembrie ’89. Începută în prezent, cu aniversarea de 85 de ani, povestea Sandei Budiş continuă cu primii ani postdecembrişti şi evenimentele controversate de atunci, aşa cum au fost trăite de autoare. Sanda Budiş se întoarce apoi în trecut, la copilărie, la familie şi anturajul acesteia în perioada interbelică, la cele aproape trei decenii trăite în România sub comunişti şi prigoana regimului împotriva familiei şi la anii de exil din Elveţia.

 

„Ne-am întîlnit pe teren neutru. În Elveţia. A venit la un spectacol al meu. M-a invitat la masă şi, de cum ni s-au întîlnit ochii, am ştiut că… îmi era de foarte mult timp… dor de ea! Da, de Sanda Budiş mi-a fost foarte dor încă înainte de a o cunoaşte. Pentru că ea reprezintă o lume. O lume aşezată, a valorilor, a credinţelor, a temeinicului. Sanda Budiş este un fenomen. De vitalitate, de frumuseţe. De putere. O admir şi o iubesc pentru amestecul de inteligenţă, spiritualitate şi sensibilitate. Pentru umorul ei. Pentru clasa şi rasa acestei adevărate Doamne. Pentru talentul ei. Pentru verticalitatea caracterului ei. Rar am întîlnit un român autentic ce îşi iubeşte ţara cu atîta sfîşiere. Între Sanda Budiş şi România este o poveste de dragoste cu năbădăi. În prezenţa ei am un straniu sentiment de en famille. Sanda este o văpaie ce ştie a trăi frumos pînă la capăt clipa. Privirea ei are putere de laser. Cuvintele rămîn, din păcate, doar cuvinte… Dar Sanda este o lecţie vie. Despre cum se poate trăi şi «arde» frumos şi puternic. Azi, e mult mai tînără decît 90 la sută din generaţia tînără… care multe ar avea de învăţat şi de urmat de la un astfel de model uman.” (Oana Pellea)

Din cuprins:

Decembrie 1989, treptat, spre România • La Facultatea de Arhitectură • Mama şi pictura • Jafuri şi bombardamente sau cum am învăţat să pierd şi s-o iau de la capăt • Tata şi puţină istorie • Cum am rămas în străinătate • Arhitect din nou în România

Sanda Budiş (n. 1926) este arhitect, fiica generalului Alexandru Budiş. În urma persecuţiilor din timpul regimului comunist, a emigrat, în 1973, în Elveţia, unde a continuat să profeseze ca arhitect, şi a revenit în ţară după revoluţia din decembrie 1989.

Acest articol a fost citi până acum de 508 ori.