Justin Cronin la 50 de ani

Astăzi împlineşte o jumătate de veac scriitorul Justin Cronin.

Născut în 1962 în New England, SUA, Cronin a absolvit Universitatea Harvard şi cursurile Iowa Writer’s Workshop. A predat arta scrierii şi a fost „autor rezident“ la Universitatea La Salle din Philadelphia între 1992 şi 2005. Trăieşte cu soţia şi copiii săi în Houston, Texas, unde este profesor de engleză la Universitatea Rice.

Autor a patru romane (Mary and O’Neil, The Summer Guest şi primele două părţi dintr-o plănuită trilogie apocaliptică, The Passage şi The Twelve) a câştigat prestigioase distincţii literare: PEN/Hemingway Award, Stephen Crane Award şi Whiting Writer’s Award.

Deşi şi-a început cariera ca scriitor de mainstream, odată cu publicare, în 2010, a romanului The Passage, care combină elemente de proză postapocaliptică şi naraţiune horror cu vampiri, vizibilitatea sa a crescut fulminant. La aceasta l-a ajutat inclusiv laudele pe care i le-a adus fără reţineri Stephen King.

The Twelve urmează să apară pe piaţă luna viitoare, iar pentru 2014 este programată încheierea trilogiei, The City of Mirrors.

Acest articol a fost citi până acum de 745 ori.