John Joseph Adams lansează Nightmare Magazine

Începând cu luna octombrie, multi-premiatul editor şi antologator John Joseph Adams şi Creeping Hemlock Press anunţă lansarea revistei online Nightmare Magazine.

Reproducem comunicatul de presă:

Nightmare este o revistă online dedicată literaturii horror şi dark fantasy. În paginile sale veţi putea găsi ficţiuni horror de tot felul, de la povestiri cu zombi şi istorisiri cu case bântuite la naraţiuni psihologice în care groaza este indusă de imagini viscerale. Niciun subiect nu este tabu şi ne vom încuraja scriitorii să îşi asume riscuri şi să forţeze limitele.

În fiecare lună, Nightmare vă va aduce un amestec de proză inediată şi retipărită de autori diverşi — de la cei premiaţi şi foarte bine vânduţi pe care deja îi cunoaşteţi la cele mai bune noi voi de care încă nu aţi auzit. Citind revista noastră, sperăm că veţi vedea de unde vine literatura horror, unde se află acum şi încotro se îndreaptă.

Vom public, de asemenea, non-ficţiune, podcast-uri şi interviuri cu autorii noştri în care ne vor desluşi dedesubturile poveştilor lor. Lunar vă vom oferi două proze inedite şi două retipărite, un interviu şi o galerie de imagini aparţinând artistului invitat în acel număr. Vom publica numere în format ebook în prima zi a fiecărei luni, care vor fi disponibile spre cumpărare în format ePub prin intermediul site-ului nostru, dar şi în alte formate, cum ar fi Kindle şi Nook. Oferim totodată abonamente la ediţiile noastre ebook într-o varietate de formate. Sumarul fiecărui număr va fi serializat pe site-ul nostru în decursul lunii, materiale noi fiind publicate în zilele de miercuri ale fiecărei luni.

Primul număr, cel pe luna octombrie, va oferi însă nu două, ci patru povestiri horror inedite. Acestea sunt: Property Condemned de Jonathan MaberryFrontier Death Song de Laird BarronGood Fences de Genevieve Valentine şi Afterlife de Sarah Langan.

Al doilea număr, cel pe luna noiembrie, va conţine o povestire inedită de Ramsey Campbell şi o proză a tinerei scriitoare Desirina Boskovisch, dar şi naraţiuni clasice retipărite aparţinând lui Joe Haldeman şi Poppy Z. Brite.

În numerele viitoare îi vom putea regăsi pe Daniel H. Wilson, Sarah Langan (cu o a doua povestire!), Jeff VanderMeer, Marc Laidlaw, Ted Kosmatka, J. B. Park, Tamsyn Muir, Matt Williamson şi mulţi alţii.

Îi urăm acestei senzaţionale noi publicaţii viaţă lungă, cititori mulţi şi colaboratori puternici!

 

Acest articol a fost citi până acum de 697 ori.