În curând „3+1“, un nou volum semnat Bogdan Hrib

Cartea cuprinde patru povestiri poliţiste avându-l protagonist pe celebrul Stelian Munteanu

E pentru prima dată când Bogdan Hrib publică o carte de povestiri. 3+1 este, din acest punct de vedere, o premieră. Îl lăsăm chiar pe autor să ne vorbească, în premieră, despre noua sa carte poliţistă:

De ce povești?

Păi pentru că m-am lenevit.

De la ultimul, pardon, cel mai recent roman – Ultima fotografie – apărut în noiembrie 2012, nu am mai reușit să adun cuvintele în fraze și nici nu prea am avut timp pentru asta. Scuza clasică: vremurile de criză…

Dar nu vreau să treacă un an fără vreo carte nouă.

Se pare că atâta vreme cât sunt stagiar trebuie să am un volum publicat în fiecare an.

(Stagiar unde? Știți voi unde. Nu pot să zic…)

Așadar, cu poveștile e mai ușor. Ideile roiau undeva prin cap. Unele fuseseră puse pe hârtie sau pe ecran în variante mai vechi, mai desuete și mai naive…

De ce 1+3?

Prima poveste e despre Tudor Stamatopol, detectiv român aflat într-o lume un pic paralelă cu a noastră, deși nu aș zice că e vorba de vreun SF incipient.

Următoarele trei sunt umplute de nervii și replicile lui Stelian Munteanu, cel care nu a mai reușit să strângă destule aventuri pentru un roman și se mulțumește doar cu aceste texte alergate.

Sunt povești scurte, de citit seara înainte de culcare, când somnul e aproape.

Sunt vesele, sunt triste.

Pe curând, la un nou roman.

Autorul

Lansarea, la Gaudeamus 2013

Sâmbătă 23.11

Ora 18.30 – Standul Editurii Tritonic

Volumele Crime la festival, autor Lucia Verona, și 1+3, povestiri cu Stelian Munteanu, autor Bogdan Hrib

Participă autorii. Invitați: Horia Gârbea, Monica Ramirez.

Acest articol a fost citi până acum de 395 ori.