Câştigaţi un exemplar al romanului „O educaţie costisitoare“ de Nick McDonell

A venit vremea pentru concurs!

Revista de suspans vă dă posibilitatea să câştigaţi un exemplar al romanului O educaţie costisitoare de Nick McDonell (ed. All, col. Strada Ficţiunii, trad. Mircea Pricăjan, 2011).

Ce aveţi de făcut?

Nimic mai simplu: Daţi like la pagina noastră de Facebook (dacă nu aţi făcut-o deja) şi spuneţi-ne pe wall care dintre cărţile anunţate pentru a fi lansate la Gaudeamus-ul de anul acesta vă face cel mai mult cu ochiul.

Concursul se va încheia duminică, 25 noiembrie, odată cu închiderea târgului de carte Gaudeamus. Câştigătorul va fi tras la sorţi cu ajutorul site-ului random.org şi va fi anunţat atât aici, pe blogul revistei, cât şi pe pagina noastră de Facebook. Premiul se livrează prin Poşta Română pe cheltuiala noastră.

Despre carte:

Mike Teak este absolvent de Harvard. Unul tipic, şi nu prea. Are douăzeci şi cinci de ani, e nebun după sport, vine dintr-o familie bună şi a fost recrutat de CIA. Aflat în Somalia, pleacă într-o misiune de rutină pentru a se întâlni cu Hatashil, liderul rebelilor. Suflul exploziei care urmează acestei întâlniri îi va schimba viaţa lui Teak, dar şi câtorva oameni aflaţi pe alte continente. Conspiraţia îi va prinde în pânza ei de trădări pe Susan Lowell, profesor la Harvard şi autoare premiată cu Pulitzer, pe studentul somalez David Ayan şi pe iubita acestuia, Jane. Fiecare va trebuie să lupte cum ştie mai bine pentru a-şi salva reputaţia – şi chiar viaţa.

Laude:

„În al treilea roman al lui Nick McDonell, facem cunoştinţă cu un spion fermecător, coborât parcă din paginile celor mai bune cărţi ale lui Le Carré.“ — Publishers Weekly

„Un thriller absolut captivant, despre riscurile politicii globale, naţionale, universitare.“ — Entertainment Weekly

,,O carte extrem de inteligentă, fără a fi lipsită de emoţie.“ — Kirkus Reviews

Despre autor:

Nick McDonell s-a născut în 1984, la New York. Şi-a făcut studiile la Harvard University şi este autorul romanelor Twelve (2002), The Third Brother (2005) şi An Expensive Education (2009; O educaţie costisitoare, Editura ALLFA, 2011). Romanul Twelve, scris la vârsta de şaptesprezece ani şi publicat în douăzeci şi trei de ţări, a fost ecranizat în 2010, în regia lui Joel Schumacher, cu Kiefer Sutherland, Ellen Barkin, Chace Crawford şi Curtis „50 Cent“ Jackson în rolurile principale. Nick McDonell a realizat reportaje în Irak, Afganistan, Mongolia, Sudan, Darfur şi la Cercul Arctic, pentru publicaţii prestigioase, printre care Harper’s, Time, The New York Daily News, Libération şi Die Zeit. Este de asemenea autorul volumelor de eseuri Guerre à Harvard (2008) şi The End of Major Combat Operations (2010).

Succes!

Acest articol a fost citi până acum de 768 ori.


2 thoughts on “Câştigaţi un exemplar al romanului „O educaţie costisitoare“ de Nick McDonell

  1. Ana-Maria Pal

    „Străzi din Bucureşti şi numele lor – Contribuţii la studierea nomenclaturii străzilor din Bucureşti“ – Editura Capitel

Comments are closed.