Bogdan-Alexandru Stănescu citeşte din „Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul“ la Librăria Bastilia

Luni, 17 decembrie, la ora 18.30, la Librăria Bastilia (Pţa Romană nr. 5) din Bucureşti, Bogdan-Alexandru Stănescu va citi din volumul de poezie Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, apărut recent la Editura Cartea Românească.

Lectura va fi urmată de un dialog cu Marius Chivu.

Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, debutul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, compendiu al unei opere poetice care continuă să se scrie, stă sub semnul epopeii antice. Într-o Iliadă pe dos, eroi fragili ai timpului nostru, vulnerabili din cap pînă-n creştet, îşi înfruntă spaimele, exilîndu-se în propria memorie, luptînd la porţile cetăţii, în războiul cotidian al supravieţuirii. O luptă prin ceaţă, în spatele unui scut de hîrtie.

„Am publicat poezie în 1999, într-o revistă care se numea Luceafărul. Au urmat pentru mine doisprezece ani de lupte pe care le-am dus fie cu propria umbră (majoritatea), fie cu cele înconjurătoare. În vara lui 2012 m-am hotărît să distrug tot ce strînsesem în acest timp şi, sub impulsul unei manii dionisiace şi totuşi livreşti, mi-am reclădit zidurile de apărare. Volumul acesta, debutul meu, e despărţirea de dansul orgiastic, de verbozitatea tinerească, e o arestare a iraţionalului în forme marmoreene. Poate fi ultima pauză a sufletului înaintea înfruntării unei cărări fără de întoarcere.” (B.A.S.)

Carte recomandată de Radio România Cultural şi BookMag.

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) a debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. În acelaşi timp, a publicat vreme de cîţiva ani în Ziua literară şi Adevărul literar şi artistic. A lucrat pentru emisiunea TV „Parte de carte”, iar din 2006 este director editorial al Editurii Polirom, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor Prima mea… de la Editura ART. Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. Este titularul unei rubrici permanente a Observatorului cultural, unde-şi trimite lunar epistole cu poetul Osip Mandelştam. Are doi copii, Marc şi Sara.

Acest articol a fost citi până acum de 366 ori.