A apărut al doilea număr al revistei Ficţiuni.ro

Aceasta este o publicaţie dedicată literaturii şi artelor vizuale, având un caracter generalist

Pe 15 noiembrie a apărut numărul doi al revistei de literatură şi arte vizuale Fictiuni.ro. Copleşiţi de oferta nebănuită din partea colaboratorilor, a trebuit să reprogramăm o parte din materialele trimise. Mărturisim cu mâna pe inimă că am rezistat cu greu tentaţiei de a le publica pe toate în acest număr, dar, ţinând seama de tematica aleasă pentru numerele viitoare, argumentele au avut ceva mai multă putere.

Vă supunem atenţiei prozele intrate în concursul organizat împreună cu Pensiunea Rem’s şi jurizat de Răzvan Dolea, Mihai Dan Pavelescu şi Dan Doboş. În cuprins aveţi ocazia de a găsi texte de şi despre Dănuţ Ivănescu şi Florin Iaru, Marian Truţă şi Ioana Vişan, pentru a enumera doar o mică parte a autorilor. Două traduceri din clasicul E.A. Poe, propuse de Nicu Gecse, stau foarte bine alături de lucrările de arte vizuale.

Fără a uita de recenziile lui Florin Pîtea şi eseul lui Neil Gaiman, vă propunem prefaţa lui Ştefan Ghidoveanu la antologia „Ferestrele timpului“, ce va fi lansată la Gaudeamus, odată cu romanele câştigătoare în concursul de anul acesta al Tracus Arte, în data de 24 noiembrie 2013, ora 15:00, la standul editurii.

Eugen Lenghel

Redactor şef – Ficţiuni.ro

*

Revista Ficţiuni.ro este o iniţiativă a lui Eugen Lenghel şi Ionuţ Bănuţă. Din colectivul redacţional mai fac parte Florin Pîtea, Ştefan Ghidoveanu şi Nicu Gecse. Primul număr a apărut în luna octombrie. Fiecare ediţie iese în data de 15 a lunii.

Acest articol a fost citi până acum de 361 ori.