Anne Rice la 71 de ani

Scriitoarea americană Anne Rice împlineşte astăzi 71 de ani.

Născută în 1941 cu numele Howard Allen Frances O’Brien, se căsătoreşte în 1961 cu poetul Stan Rice, luându-i numele. Împreună au avut doi copii. Michele Rice a murit însă de mică, iar şocul dispariţiei sale a fost atât de puternic, încât Anne Rice a născocit din suferinţă pe juna vampiriţă Claudia, fetiţa ce nu va mai creşte niciodată, din prima parte a ceea avea să fie o serie de mare succes, Cronicile vampirilor. Celălalt copil al soţilor Rice, Cristopher, este la rândul lui romancier.

În afara romanelor cu vampiri şi vrăjitoare, Anne Rice a scris şi literatură pentru adulţi sub pseudonimele Anne Rampling şi A. N. Roquelaure.

După o dezicere de cărţile ei întunecate şi îmbrăţişarea Creştinismului misionar (perioadă în care a scris seria Viaţa lui Hristos), Anne Rice revine la origini, dezamăgită de ceea ce găseşte în sânul religiei organizate, şi publică anul acesta romanul The Wolf Gift, o poveste cu vârcolaci.

Acest articol a fost citi până acum de 804 ori.