Monthly Archives: October 2013

  • A apărut revista FILM

    A apărut o nouă publicație pentru iubitorii de cinema. Revista FILM va avea o apariţie trimestrială. Are 80 de pagini și costă 9,5 lei. Este o publicație a Uniunii Cineaștilor din România și, evident, se ocupă în principal de filmul românesc. Primul număr a apărut ieri, 28 octombrie, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea UCIN. Din luna noiembrie se va găsi și în spațiile comerciale elegante. Vizitaţi şi pagina de facebook.

  • CONCURS: Câştigaţi 2 ex. „Jurnal de bancher pe drumuri“, de Codruţ Nicolau, cu autograf

    Revista de suspans vă dă ocazia să câştigaţi două exemplare din volumul Jurnal de bancher pe drumuri de Codruţ Nicolau, cu autograf. Despre concurs: Durata concursului: din 29 octombrie până în 5 noiembrie 2013. Ce aveţi de făcut: Povestiţi-ne pe scurt, ca o însemnare de jurnal, într-un comentariu la această postare, o experienţă personală cu suspans din timpul unei călătorii. Cei doi câştigători vor fi desemnaţi cei care au oferit cele mai interesante comentarii, în opinia reprezentanţilor Revistei de suspans. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe blogul revistei, urmând să ne furnizeze adresa poştală la care doresc să primească premiul. Despre carte: Jurnal de bancher pe drumuri este o…

  • „Gothatea“ de Răzvan Ţuculescu, de vânzare

    Amatorii de horror românesc au acum un motiv de bucurie. Volumul de proză scurtă Gothatea de Răzvan Ţuculescu, apărut în 2008, poate fi comandat direct de la autor, la preţul de 20 de lei, folosind adresa burrrcus@yahoo.com cristiantuculescu@gmail.com. Despre această carte Mircea Pricăjan a scris în Revista de suspans o recenzie intitulată Pionierul horror-ului pur-sânge în România, din care cităm: „Dacă Stephen King s-ar fi născut în partea asta de lume, proza lui ar fi semănat cu aceea a lui Răzvan Țuculescu.“ Tot în Revista de suspans puteţi citi una dintre povestirile cuprinse în acest volum, Fecioarei, cu dragoste (disponibilă şi în traducerea în limba engleză…

  • „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri“ de Varujan Vosganian, realism magic made in Romania

    Săptămîna trecută, în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, a apărut un nou volum semnat de Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri, ediţie cartonată, disponibil şi în format electronic. Varujan Vosganian revine în Jocul celor o sută de frunze asupra realismului magic cu care este presărat romanul Cartea şoaptelor, unul dintre cele mai bune romane apărute în literatura română de după 1989.

  • „Codul blestemat“, un thriller conspiraţionist spectaculos, la Editura Trei

    Adam Blake – Codul blestemat Traducere de Anca Milu-Vaidesegan Colecţia: Fiction Connection Nr. de pagini: 632 Preţ: 49.00 lei Lumea e pe cale să se sfârşească. Dar aventura abia acum începe. Codul blestemat este unul dintre cele mai bune thrillere conspiraţioniste din ultimii ani – un roman spectaculos despre coduri şi indicii, paradis şi infern, cu o eroină de neuitat. În urmă cu trei ani, Heather Kennedy a părăsit Poliţia Metropolitană într-o manieră care încă o urmăreşte. Acum, ea este chemată să-i ajute pe poliţiştii care anchetează un presupus furt din sala de lectură a British Museum. Kennedy constată că, mai…

  • La Editura Trei, „Dispariţia“ – un roman poliţist israelian de excepţie

    Dror Mishani — Dispariţia Traducere de Luminiţa Gavrilă Colecţia: Fiction Connection Nr. de pagini: 328 Preţ: 39.00 lei Un roman poliţist israelian de excepţie, nominalizat la CWA International Dagger Award, 2013 Inspectorul israelian Avraham Avraham trebuie să dea de urma unui adolescent care a dispărut din suburbiile Tel Avivului. În cartierul lui Avraham infracţiunile nu sunt foarte grave. Aşa că, atunci când adolescentul de şaisprezece ani dispare şi un profesor al băiatului se implică în mod inexplicabil în anchetă, Avraham se vede nevoit să reconsidere tot ce ştia despre viaţă. Povestit din perspective diferite, romanul lui Dror A. Mishani abundă în…

  • A patra ediţie a concursului literar pentru amatori „Incubatorul de condeie”

    AdLittera dă startul unei noi ediții a concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” IDC. Acesta se va desfăşura în mediul online în perioada 14 Octombrie – 14 Decembrie, fiind o competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară. Ca și în precedentele ediții, concursul aflat la a IV-a ediție este structurat pe două secţiuni – Poezie şi Proză scurtă. Înscrierile au loc în intervalul 14 Oct. – 24 Nov. 2013 la adresa: www.IDC.AdLittera.com, conform Regulamentului. Jurizarea va avea loc pînă în data de 1 Dec. 2013. Vor fi premiate în data de 14 decembrie a.c., cele mai creative, originale şi inovative lucrări. Juriul este compus din scriitori cu…

  • Jussi Adler-Olsen, premiat în Franța

    Jussi Adler Olsen a fost recompensat de curând cu marea distincţie literară Prix de Lecteurs pentru ediția franceză a romanului Camera groazei, apărut în primăvara anului 2013 la Editura RAO. Lee Child, Jørgen Brekke și Michael Connelly s-au numărat printre scriitorii nominalizați la acest premiu.  O secție de poliție diferită de toate celelalte Camera groazei este un roman spectaculos, cu acţiune şi umor şi cu o notă de inedit specifică literaturii nordice. Ingeniosul detectiv Carl Morck, secondat de neconvenţionalul său asistent, rezolvă un caz neobişnuit şi dificil, primul dintre cele atribuite Departamentului Q. Într-o frumoasă zi de iarnă, tânăra şi ambiţioasa politiciană Merete…

  • „Viu sau mort“ de Tom Clancy, din 1 noiembrie la Editura RAO

    Din 1 noiembrie, Editura RAO lansează pe piaţă un nou roman al autorului american Tom Clancy. Este vorba de Viu sau mort (Dead or Alive, 2010), roman care îl are în centrul acțiunii pe Jack Ryan Jr., fiul personajului Jack Ryan devenit celebru în urma romanelor Ursul și dragonul sau Ordine prezidențiale. Tom Clancy ne propune o carte despre lumea pe care o cunoaşte atât de bine – o lume a haosului, prinsă în focul încrucişat al politicii şi puterii, aflată în pericol din pricina acţiunilor unui personaj diabolic. Însă, pe de altă parte, există bărbaţi care se simt obligaţi să…

  • „Am auzit de…“, un ebook gratuit de Răzvan T. Coloja

    Scriitorul orădean Răzvan T. Coloja, autorul romanelor Fabrica de furnici (Vremea, 2009) şi Recolta roşie (Herg Benet, 2011), a lansat recent pe piaţă o culegere de povestiri uniforme tematic şi stilistic reunite sub titlul Am auzit de… Volumul se găseşte exclusiv în format ebook şi este disponibil spre descărcare, gratuit, în toate formatele uzuale pentru dispozitivele electronice de lectură. Dacă vă place macabrul, dacă vă place literatura transgresivă, dacă vă place realul prezentat aşa cum e el, atunci cele cinci texte probabil că vă vor fi pe plac. Din cele cinci povestiri care alcătuiesc volumul, unele au fost publicate iniţial în revistele Familia şi Suspans.ro. Ce ai…

  • A apărut Thriller Almanah

    Publicaţia Integrame cu suspans, editată de Alias Publishing şi ajunsă la al doilea număr, îmbracă forma unui almanah. Şi nu orice fel de almanah, ci, aşa cum era de aşteptat, unul axat pe tema thriller-ului. Aşa se face că toate careurile cuprinse în acest număr pornesc de la cele mai celebre nume ale literaturii thriller & mystery mondiale şi româneşti. Printre cele din urmă i-am recunoscut cu plăcere pe Bogdan Teodorescu, Adrian Oţoiu, George Arion, Eugen Ovidiu Chirovici, Stelian Ţurlea, Lucia Verona, Rodica Ojog Braşoveanu. Pe deasupra, în Thriller Almanah găsim proze de George Arion, Alexandru Arion, George Arion Jr., articole de Mircea…

Posts navigation
css.php