Monthly Archives: March 2013

  • Lansare „Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury, la târgul de carte SF&F Final Frontier

    Editura Paladin vă invită sâmbătă, 23 martie, în spaţiul de evenimente al târgului de carte science-fiction şi fantasy Final Frontier (TeCaFi, Str. Doamnei nr. 9) pentru a participa la lansarea volumului Fahrenheit 451, de Ray Bradbury. La 60 de ani de la publicarea ediţiei originale şi la 50 de ani de la apariţia primei ediţii în limba română, Editura Paladin vă invită să vă bucuraţi de traducerea lui Petre Solomon, disponibilă la doar 25,9 lei timp de 259 de zile. Invitaţi: Mircea Naidin, Liviu Radu, Horia Nicola Ursu Moderatori: Evelina Bidea, Michael Haulică

  • Andrei Gaceff despre geneza povestirii „Ceva scris de verişoara Ina“, contribuţia sa la antologia „Zombii. Cartea morţilor-vii“

    Mai întâi am visat scena pervazului. În vis, fusesem obligat să ies pe geam şi să încerc să mă tupilez pe pervaz, îndărătul jaluzelelor, fiindcă apartamentul meu era percheziţionat de o maimuţă. Au trecut săptămâni în lumea reală, lucidă, săptâmăni în care m-am prefăcut că-mi urmez viaţa cu interes, dar adevărul era că aşteptam cu nerăbdare să visez continuarea.

  • Ciprian Mitoceanu despre „Învăţăcelul“, contribuţia sa la antologia „Zombii. Cartea morţilor-vii“

    Vorba  cântecului. “Să fii domn?! O întâmplare. Să fii zombi? Foarte tare”. Povestea unei poveşti care se încadrează foarte bine în genul horror, varianta tare. Căci ce alte sentimente poate trezi un zombi sau, mult mai rău, ce sentimente pot trezi o gaşcă întreagă pusă pe omor, reciclare de creiere şi alte chestii specifice speciei? Morţii vii sunt îngrozitori, de la un capăt la altul, nu există nimic de negociat în privinţa asta.

  • În curând, „Zombii: Cartea morţilor vii“, la Editura Millennium Books

    Ne face plăcere să vă anunţăm apariţia unei mult-aşteptate antologii tematice. Iată comunicatul oficial din partea Editurii Millennium Books, aşa cum a apărut el în revista Galileo Online: Aşteptată vreme de aproape doi ani, antologia de faţă – editată de Mircea Pricăjan, unul dintre cei mai importanţi specialişti în literatura horror de la noi – abordează o temă inedită în literatura română şi reuneşte 20 povestiri semnate deopotrivă de nume cunoscute şi de debutanţi într-ale literaturii: Laura Sorin, Răzvan T. Coloja, Ioana Vişan, A.R. Deleanu, Tudor Călin Zarojanu, Narcisa Stoica, Liviu Radu, Cristina Nemerovschi, Oliviu Crâznic, Florian Nan, Antuza Genescu, Florin…

  • Gabriela Adameşteanu debutează în Germania

    În perioada 12-15 martie 2013, Gabriela Adameşteanu va participa la Berlin şi Leipzig la patru evenimente dedicate apariţiei în limba germană a romanului Drumul egal al fiecărei zile / Der gleiche Weg an jedem Tag, la Editura Schöffling din Frankfurt, în traducerea lui Georg Aescht. Evenimentele sînt organizate şi susţinute de Editura Schöffling, Literaturhaus din Berlin, Forumul Româno-German şi Institutul Cultural Român din Berlin. Drumul egal al fiecărei zile este primul volum al Gabrielei Adameşteanu tradus în Germania. În Berlin, romanul va fi prezentat marţi, 12 martie, ora 20.00, la sediul Literaturhaus (director Ernest Wichner), în prezenţa redactorului de carte,…

  • Doina Ruşti la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig

    În perioada 14-17 martie 2013, scriitoarea Doina Ruşti va fi prezentă la Târgul Internaţional de Carte de la Leipzig. Doina Ruşti va susţine mai multe lecturi şi va avea o serie de întâlniri cu cititorii germani (Cafe Europa şi Theater Fact). În aceeaşi perioadă, autoarea va participa şi la alte activităţi, printre care un dialog literar, organizat la Berlin, de Deutsch-Rumänisches Forum, în colaborare cu Ambasada României (13 martie). Romanul Lizoanca, publicat de Editura Trei în 2009, a fost tradus de curând în limba germană, la Horlemann Verlag, Berlin, iar versiunea germană îi aparţine scriitorului Jan Cornelius. Promovarea romanului Lizoanca de Doina…

  • Final Frontier, târg de carte SF&F, la a treia ediţie

    În perioada 23-24 martie 2013, la TeCaFi (Str.Doamnei nr 9, Cenrtul Vechi), între orele 10:00- 18:00, are loc cea de-a treia ediție a târgului de carte SF & Fantasy Final Frontier. Evenimentul organizat de bookblog.ro le va oferi pasionaților genului posibilitatea de a cumpăra cele mai noi apariții SF &Fantasy la preț redus cu până la 80%. Mai mult decât atât, ei pot întâlni oameni cu aceleași preocupări prin intermediul lansărilor de carte și evenimentelor la care vor fi prezenți cei mai importanți autori români ai genului.

  • Juan Pablo Villalobos vine în Bucureşti şi Timişoara

    Este împotriva etichetării cărţii sale ca “narcoliteratură” şi totuşi este considerat cel mai important reprezentant al acestui curent. Mai sunt doar câteva zile până când îl puteţi întâlni pe Juan Pablo Villalobos, scriitorul mexican ce a surprins lumea literaturii contemporane prin Fiesta în bârlog, o “reflecţie asupra Mexicului văzut din afara Mexicului”, plină de umor, ironie, şi abordând cu o inocenţă convingătoare teme cât se poate de controversate. Între 13 şi 15 martie, scriitorul de origine mexicană Juan Pablo Villalobos se va afla în România la invitaţia Curtea Veche Publishing, programul său incluzând două evenimente în Bucureşti şi unul în…

  • „Emil şi detectivii“, de Erich Kästner, la Editura Arthur

    Erich Kästner — Emil şi detectivii Traducere din limba germană de Ana Canarache Ilustraţii de Walter Trier harcover, 168 p., 165×225 ISBN: 978-606-8044-16-3 Probabil cel mai cunoscut roman al literaturii germane pentru copii, Emil şi detectivii este o poveste aparent simplă, despre un băieţel dintr-un oraş de provincie plecat singur cu trenul la Berlin, care se transformă însă într-o aventură palpitantă, cu un hoţ şi nişte urmăritori mai puţin obişnuiţi.

  • „Argos“, o nouă revistă F&SF condusă de Michael Haulică

    Astăzi, 11 martie, suitei de publicaţii dedicate fenomenului F/SF/H din România i s-a alăturat revista Argos. Ceva deosebeşte însă această publicaţie de celelalte, ceva ce poate constitui un atu, la fel cum, în timp, se poate transforma într-o piedică: Argos este o revistă electronică pe deplin profesionistă, prin aceasta înţelegând că respectă şi ultimul criteriu al termenului: profitabilitatea. Argos urmează modelul brevetat de celebrul editor John Joseph Adams, omul din spatele revistelor Lightspeed (F&SF) şi Nightmare (H). Sumar publicat progresiv şi defalcat: afişare web gratuită/ texte exlusiv în formatul e-book, cu plată. De asemenea, colaboratorii sunt recompensaţi financiar. 

  • „Factorul groazei“ de Robert Harris, în colecţia Strada Ficţiunii de la Editura All

    Robert Harris, scriitorul ale cărui cărţi s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 30 de limbi, a fost publicat de curând în colecţia Strada Ficţiunii de la Editura All, cu romanul Factorul groazei, traducere din limba engleză şi note de Diana Geacăr. Pornind de la un dezastru financiar real – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia -, Robert Harris explorează potenţialul distructiv al propriilor noastre creaţii, îmbinând cu măiestrie şi ingeniozitate convenţiile thrillerului „clasic“ cu spaimele lumii contemporane.

  • Câştigătorii celor 3 exemplare „Litigiul“ de John Grisham oferite de Editura RAO

    Concursul acesta a fost posibil cu sprijinul Editurii RAO. Concursul a fost lansat în data de 13 februarie 2013 şi a fost deschis pentru înscriere până în 5 martie 2013. În concurs s-au înscris 59 de concurenţi, la care s-au adăugat 23 de participări ale celor care şi-au pus tag pe Facebook pe coperta cărţii, rezultând astfel un total de 82 participări. Numele lor a fost introdus în aplicaţia web Random.org, iar în urma aranjării aleatorii a acestei liste au rezultat următorii trei câştigători: vasilica46, ela29 şi Mariana Moldoveanu.

  • Câştigătorii celor 2 exemplare “Justiţiarii” de Adam Creed oferite de Editura Univers

    Concursul acesta a fost posibil cu sprijinul Editurii Univers. Concursul a fost lansat în data de 11 februarie 2013 şi a fost deschis pentru înscriere până în 2 martie 2013. În concurs s-au înscris 25 de concurenţi, dintre care răspunsuri eligibile au fost considerate 24. Redacţia Revistei de suspans a considerat cele mai interesante 2 răspunsuri au fost:

  • Peter Straub la 70 de ani

    În 2 martie 1943, în Milwaukee, statul american Wisconsin, se năştea Peter Francis Straub, scriitor şi poet exponenţial pentru genul horror, care, alături de Stephen King şi Ramsey Campbell, şi-a lăsat puternic amprenta asupra celei de-a doua jumătăţi a secolui XX. Printre scrierile sale cele mai notabile amintim: trilogia Blue Rose (Koko, Mystery şi The Throat), Lost Boy, Lost Girl (tradus la noi cu titlul Copiii pierduţi, la Editura Tritonic), Floating Dragon, Ghost Story (ecranizat cu Fred Astaire  în rolul principal) sau, cel mai recent roman, A Dark Matter. Împreună cu Stephen King a semnat primele două părţi dintr-o plănuită trilogie fantastică: Talismanul şi Casa întunericului.

Posts navigation
css.php